"Aici, pe aceste stradute si curti interioare prost luminate a invatat sa supravietuiasca", scrie ziarul, citandu-l pe unul dintre interlocuitorii corespondentului sau. "A fost o scoala a vietii nemiloasa si perfida - supravietuiau numai cei mai puternici.

Daily Mirror scrie cum Putin a trebuit sa se bata cu derbedeii din cartier. De altfel, si el era tot un golan. Apartamentul comun in care locuia impreuna cu familia, dar si cu multi alti oameni, era napadit de sobolanii, pe care Volodea trebuia sa-i omoare. 

Intr-o zi a fost muscat de un sobolan. Un episod care a fost o lectie pentru toata viata. "De multe ori l-am auzit spunand: sa nu inghesui niciodata un sobolan in colt", a relatat un fost prieten de copilarie. Dupa toate probabilitatile, Putin nu s-a mai intors acolo unde, in conditii de mare saracie, a trecut copilaria lui, noteaza publicatia citata.

Acum, presedintele rus este considerat unul dintre cei mai bogati si mai influenti oameni din lume. Asta dupa ce, pustan fiind, a facut parte dintr-o banda de cartier. I-a venit mintea la cap, a parasit strada si s-a apucat de sport dupa ce seful bandei a intrat in inchisoare. La 18 ani castigase deja campionatul de judo al orasului Sankt-Petersburg.

Iar la 40 de ani, dupa ce a trecut prin scoala KGB-ului si a facut pe spionul in Germania, dar si dupa caderea Zidului Berlinului, Putin se gandea sa devina taximetrist, considerat ca, gata, cariera lui a luat sfarsit. Dar planurile i-au fost date peste cap brusc, dupa ce s-a imprietenit cu o serie de politicieni sus-pusi, care i-au inlesnit ascensiunea pe scara ierarhica.

"Folosindu-si viclenia de sobolan, in 10 ani, acest om a devenit presedinte al Rusiei", isi incheie relatarea Daily Mirror.