'O eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar fi un fel de terapie de şoc pentru Uniunea Europeană', a comentat oficialul rus, care se aşteaptă la o devalorizare, dar nu semnificativa, a euro în raport cu dolarul american în zilele următoare. 'Dacă UE trage concluziile corecte , se va ajunge la o anumită asanare bugetară în zona euro, iar moneda unica va urca din nou', a estimat Lihacev.

In opinia lui, daca Atena iese din zona euro, exemplul ei ar putea fi urmat si de alte ţări, cu 'urmari ireparabile pentru UE (...) şi pentru euro', a adaugat oficialul rus, apreciind ca un un astfel de scenariu 'este puţin probabil, dar teoretic posibil'.

La rândul său, Konstantin Kosacev, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe în Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), consideră că rezultatul referendumului din Grecia reconfirmă încrederea semnificativă de care se bucură guvernul condus de Alexis Tsipras şi în acelaşi timp consolidează poziţia Greciei la negocierile cu UE.

'Greu de crezut ca se va ajunge la o situaţie de haos necontrolabil, nimeni nu are nevoie de aşa ceva (...), dar Tsipras se va simţi mai sigur pe el la negocierile cu creditorii europeni', a afirmat Kosacev.