G8 a murit. Se va reveni la formatul G7, fără Rusia.Nu este o noutate. Cel mult poate fi oficializarea pozitiei afisata, in ultimele saptamani, de mai multi lideri ai lumii. Totusi, decizia reprezinta cel mai tangibil rezultat al summitului de luni de la Haga, o reuniune dedicata securității nucleare programată cu mult timp în urmă și care s-a transformat într-un intens balet diplomatic centrat pe criza ucraineană, comenteaza publicația franceză.

Președintele american Barack Obama, inițiatorul acestui eveniment din Olanda ce a reunit reprezentanți din 53 de țări, între care mai multe zeci de șefi de stat și de guvern, a convocat de urgență, săptămâna trecută, după anexarea Crimeii, o intrevedere cu omologii săi din G7, mai exact cu Francois Hollande (președintele francez), Angela Merkel (cancelarul federal german), David Cameron (premierul britanic), Matteo Renzi (premierul italian), Stephen Harper (premierul canadian) și Shinzo Abe (premierul nipon), precum și cu președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Jose Manuel Barroso și, respectiv, Herman Van Rompuy.

La finalul unei ore și jumătate de discuții 'intense' și 'unitare', potrivit ministrului de externe al Franței, Laurent Fabius, cei șapte au decis că summitul G8, prevăzut să aibă loc în iunie la Soci, 'noua vitrină a Rusiei', va fi înlocuit cu un summit G7 la Bruxelles. Ca o 'ironie calendaristică', Moscova deține în acest an președinția prin rotație a acestui club al celor mai puternice țări din lume, la care Rusia s-a raliat în 1997, pe vremea lui Boris Elțin.

Liderii G7 au convenit, de asemenea, să pregătească o a treia fază de sancțiuni, care vor fi unele comerciale, financiare și bancare, potrivit unei surse diplomatice a Le Figaro, care precizează că acestea vor fi puse în aplicare în cazul în care situația din Ucraina se va degrada. Premierul olandez Mark Rutte, care și-a pus reședința la dispoziția G7, a dat asigurări că, în cazul unei escaladări a sancțiunilor, cea care va pierde mai mult va fi Moscova.

Cei șapte au îndemnat de asemenea Europa să-și reducă dependența față de gazul rusesc, care în prezent asigură 30% din necesitățile sale. Miniștrii europeni ai energiei se vor reuni în curând pe marginea acestui subiect. Tabăra 'occidentală' (care include Japonia) a primit sprijinul Chinei, al cărei președinte Xi Jinping, aflat și el la Haga, și-a reafirmat atașamentul pentru respectarea integrității teritoriale a statelor, exprimându-și în același timp îngrijorarea cu privire la concentrarea trupelor rusești la frontiera de est a Ucrainei.