Mircea Duşa a fost transferat de la Interne la Apărare deoarece PNL a avut prima opţiune pentru unul dintre aceste două ministere şi a decis să îl propună pe Radu Stroe la Interne, spunând că pentru partidul liberal este important să deţină acest minister, a declarat liderul PSD, premierul Ponta, potrivit mediafax.

"Eu am fost foarte multumit şi de Duşa la Interne, şi de Dobriţoiu la Apărare, dar în momentul în care PSD a avut o nouă funcţie de viceprim-ministru am discutat cu colegii liberali despre cele două ministere de forţă, Internele şi Apărarea, şi am spus " Voi sunteţi primii care aveţi dreptul să alegeti ce credeţi că din punctul de vedere al PNL este mai important". Domnul Antonescu şi colegii liberali au spus "Pentru noi este important să avem Ministerul de Interne condus de Radu Stroe" şi atunci am spus ca Duşa să meargă la Ministerul Apărării, pentru că mi s-ar fi părut incorect să-l scot pur şi simplu din Guvern", a relatat Ponta la Antena 3.

El a explicat astfel că acestea sunt "nedreptăţile" deciziilor politice.