Razboiul rece se intensifica pe masura ce SUA si URSS sporeau puterea de distrugere a potentialului lor nuclear. La sfarsitula nilor 1960, militarii sovietici patrulau deja in Pacific cu o flotila redusa de submarine diesel echipate cu arme nucleare. Aceste nave puteau plonja, ataca si ocupa pozitii care sa le permita distrugerea oraselor de pe Coasta de vest a SUA, in cazul unui razboi nuclear.

Submarinul K-120 a parasit peninsula Kamciatka in februrie 1968,  avand la bord trei rachete nucleare. Urma sa ajunga intr-o zona indepartataa din Pacific, la nord-est de Hawai. Dar a disparut, probabil dupa un naufragiu. La Washington, partizanii Razboiului rece au considerat ca este o ocazie buna pentru a pune mana pe informatii importante despre tehnologia nucleara a URSS si pe sistemele de descifrare a codurilor militare.

In acest scop, CIA a concepul proiectul Azorian, o misiune ultrasecreta care viza construirea unei nave imense capabila sa adaposteasca, in partea sa inferioara, submarinul sovietic esuat. Un plan pentru care CIA avea insa nevoie de o acoperire. Era vorba, in ultima instanta, de 360 milioane de dolari.

Miliardarul Howard Hughes avea, atunci, 64 de ani si, agorafob, se ascundea la ultimul etaj al unuia dintre hotelurile sale din Las Vegas.  El a acceptat sa intre in joc in rol de "paravan". Cand principalii actori ai proiectului s-au intalnit la respectivul hotel pentru a pune la punct "contractul negru", avocatul lui Hughes a iesit de mai multe ori din apartamentul acestuia pentru a clarifica diferite aspecte critice.

Povestea suna cam asa: compania lui Hughes urma sa finanteze prima etapa a lucrarilor de recunoastere pentru exploatarea resurselor oceanului. Pentru ca nimeni sa nu banuiasca nimic, CIA a cerut ajutorul lui Manfred Krutein, expert in minerit, angajat special pentru a elabora argumente convingatoare care sa justifice necesitatea construirii unei nave de asemenea proportii.

Pentru ca particularitatile tehnice ale navei Glomar Explorer cerea un munte de explicatii. Trebuia sa fie suficient de incapatoare pentru a gazdui o incarcatura de peste 170 de tone si pentru a o transporta fara a trezi suspiciuni. Krutein a indeplinit perfect misiunea incredintata, astfel ca se putea trece la treaba. 

La 4 iulie, Explorer a ajuns, in sfarsit, la destinatie, echipat si cu un dispozitiv special de prindere, botezat Clementine. La 4 august incepea procesul propriu-zis de aducere la suprafata a submarinului sovietic. Dar, la scurt timp dupa ce a prins submarinul, Clementine s-a defectat, scapand "prada" care, la impactul cu fundul oceanului, s-a rupt in mai multe bucati. Prin urmare, nu mai putea fi recuperata in intregime. Informatia a fost trimisa imediat la CIA, lui Carl Duckett. Ordinul a venit imediat: reluati operatiunea.

Intr-un final, a fost adusa o bucata din submarinul sovietic, unde americanii au gasit sase cadavre si o racheta. CIA planuia o noua misiune, dar la inceputul anului urmator cotidianul Los Angeles TImes a dezvaluit totul, anuntat ca SUA au scos din apele Pacificului un submarin suvietic.