Volkswagen va oferi un voucher de 1.000 de dolari, din care jumătate va fi cheltuit la dealerii VW şi Audi, proprietarilor din SUA care deţin anumite modele diesel care nu îndeplinesc cerinţele guvernamentale privind emisiile, a anunţat luni subsidiara VW din SUA. Cei aproximativ 500.000 de americani care deţin modele VW şi Audi echipate cu motoare diesel de doi litri pot aplica pentru a primi un card Visa preplătit de 500 de dolari şi un alt card de 500 de dolari care va fi folosit la dealeri şi care asigură asistenţa tehnică gratuită timp de trei ani.

Decizia a fost luată pentru a-i calma pe proprietarii de vehicule supăraţi pe modul în care VW a anunţat că va repara vehiculele echipate cu softul care falsifică rezultatele testelor de poluare.  'Presupun că e un pas mic în direcţia potrivită dar departe de ceea ce speram să văd în privinţa compensaţiilor', a declarat Jeff Slagle, proprietarul unui model diesel Golf din statul Connecticut.

În Germania, impactul financiar al scandalului a exacerbat tensiunile dintre conducerea Volkswagen şi liderii de sindicat privind planurile de reducere a cheltuielilor cu aproximativ un miliard de euro pe an până în 2019 la brandul VW. În 20 noiembrie va avea loc reuniunea Board-ului de supraveghere al VW unde se va decide planul privind investiţiile în fabrici, echipamente şi tehnologii în următorii ani.

Separat, Volkswagen a anunţat că şeful departamentului de comunicaţii, Andreas Lampersbach, şi-a dat demisia luni, alăturându-se astfel valului de plecări în urma scandalului emisiilor, scrie agerpres.