Deloitte Consultanță a început înscrierile pentru ciclul din 2013 al Programului de formare pentru manageri în Japonia și Coreea, finanțat de UE. Şi asta după ce selecţia candidaţilor pentru ciclul din 2012 al Programului de formare a managerilor (ETP), care va începe în luna noiembrie, a luat sfârşit.

„Dată fiind strategia comercială ambiţioasă pe care UE a adoptat-o în relaţiile cu Japonia şi Coreea, întreprinderile europene ar trebui să se gândească serios la potenţialul de export pe care îl oferă aceste pieţe”, subliniază Ioana Vădan (foto), Business Analyst în cadrul Deloitte Consultanță și coordonator al acestui proiect.

Ea a adăugat că "programul de formare a managerilor ajută companiile europene să-şi elaboreze planurile de afaceri şi să îşi orienteze o parte din resurse către pieţele japoneze şi coreene”.

ETP oferă companiilor europene şi managerilor acestora şansa de a-şi ameliora cunoştinţele cu privire la practicile comerciale, cultura şi limba japoneză şi coreeană şi de a se integra în reţele care să le permită să pătrundă pe aceste pieţe asiatice, menţinând totodată costurile la un nivel cât mai mic.

În acest scop, UE finanţează integral cursul de formare, oferindu-i fiecărui participant o bursă în valoare de 26.400 de euro pe an, în cazul Japoniei, şi de 24.000 de euro pe an, în cazul Coreei. Companiile implicate sunt, de asemenea, încurajate să contribuie la cheltuielile de întreţinere ale personalului care participă la curs.

„Datorită ETP, peste 1.000 de manageri şi 800 de companii europene au reuşit să se impună în Japonia şi Coreea, depăşind cu succes barierele lingvistice şi culturale”, arată Ioana Vădan.

„Un sondaj realizat în rândul participanţilor la program a arătat că peste 65% dintre aceştia au devenit manageri de vârf în cadrul companiilor lor. În acelaşi timp, relaţiile comerciale cu Japonia şi Coreea s-au ameliorat substanţial, cifra de afaceri a firmelor respective dublându-se după 10 ani de la finalizarea programului. Concret, ETP le oferă întreprinderilor din UE posibilitatea de a se extinde în Asia şi de a crea locuri de muncă”.

La program pot participa cetăţeni ai UE, angajaţi de companii europene care doresc să înceapă sau să îşi extindă activitatea în Japonia sau Coreea. Programul cuprinde 3 etape:
- formare iniţială de 3 săptămâni, la Londra – introducere în economia, cultura şi societatea modernă japoneză sau coreeană;
-30 de săptămâni de formare intensivă la Tokio sau Seul – cursuri de limbă, management şi afaceri;
-12 săptămâni de practică într-o companie japoneză sau coreeană.

Cursurile sunt oferite de trei universităţi recunoscute pe plan mondial, respectiv  Şcoala de studii orientale şi africane, Universitatea din Londra,  Universitatea Waseda (Tokio) şi Universitatea Yonsei (Seul).

ETP este un program de dezvoltare a întreprinderilor şi resurselor umane, finanţat de Uniunea Europeană. Acesta le permite companiilor europene şi managerilor acestora să-şi dezvolte planuri de afaceri, să se familiarizeze cu limba, cultura şi practicile comerciale ale întreprinderilor din Japonia şi Coreea, astfel încât să pătrundă cu succes pe pieţele din aceste ţări.

Modul în care se fac afacerile în Japonia şi Coreea este foarte diferit de cel cu care suntem obişnuiţi în Europa. Pentru a se bucura de succes, companiile şi managerii din UE care întreţin relaţii comerciale cu aceste ţări au nevoie de competenţe şi cunoştinţe specializate. O prezenţă cât mai mare a companiilor din UE pe pieţele din Japonia şi Coreea este un imperativ-cheie pentru Comisia Europeană.