Fostul premier britanic a decedat luni, la vârsta de 87 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral, în camera sa de hotel, la doi paşi de Palatul Buckingham. Incapabilă să urce scările casei sale de patru etaje, Margaret Thatcher se afla în convalescenţă la Hotelul Ritz, după ce în decembrie a fost supusă unei operaţii de tumoare la vezica urinară. Ea locuia la hotel, la invitaţia fraţilor Barclay, oameni de afaceri britanici, potrivit publicaţiei The Times.

Doar câţiva prieteni apropiaţi aveau dreptul să o viziteze, în funcţie de starea sa de sănătate. O fotografie recentă, publicată în această săptămână de presă, o arată pe Margaret Thatcher din ultimele luni. Cu faţa machiată, dar îmbătrânită, cu părul alb, dar perfect ondulat, îmbrăcată într-un mantou elegant de culoare albastră, ea stă aşezată pe o bancă, fiind însoţită de o asistentă medicală şi un poliţist. "Ultimii ani din viaţa sa au fost foarte trişti", povesteşte Robin Harris, care i-a fost confident şi consilier timp de 30 de ani, într-o biografie din care Daily Mail a publicat fragmente.

În urma unui atac cerebral în 2009, Margaret Thatcher "nu mai putea să formuleze o frază. Aceasta s-a ameliorat în parte, dar nu pentru mult timp. (...) Ea încerca să exprime un punct de vedere, dar vocea i se estompa, şi vă fixa. Ea încerca în continuare, cu aceeaşi determinare, dar, din nou, în zadar", relatează el.

Filmul "Doamna de Fier" (2011), cu Meryl Streep în rolul principal, prezintă pe larg starea memoriei sale. Victimă a mai multor accidente vasculare cerebrale şi suferind de maladia Alzheimer, Margaret Thatcher nu a mai susţinut un discurs în public din 2002, la solicitarea medicilor săi. La începutul bolii, ea auzea, ca de obicei, îşi aminteşte Robin Harris.

Moartea soţului său Denis, în 2003, a contribuit, de asemenea, la deteriorarea stării sale de sănătate. Era copleşită de fiecare dată când descoperea că soţul său era mort, povesteşte fiica sa Carol, în vârstă de 59 de ani. Spre sfârşitul vieţii, a devenit o simplă bătrână care se lega de prietenia cu un motan. Potrivit The Times, ea îşi petrecea timpul la Ritz, unde citea, se uita la televizor şi aranja porţelanul. În zilele în care se simţea bine, scria scrisori.

Dar "era în continuare capabilă să-ţi facă o observaţie critică", dă asigurări pentru The Times deputatul conservator Conor Burns. "Nu avea o memorie bună, dar reflexele sale funcţionau în continuare şi era, în mod bizar, mai interesată de viitor decât de trecut. Era extrem de interesată de politică şi lume. Şi-a păstrat această curiozitate până la sfârşit", continuă el.

Margaret Thatcher citea în apartament în momentul în care a decedat, luni, la ora locală 11.28 (13.28, ora României). "Trecuse deja prin mai multe momente dificile. Ea a recunoscut simptomele unui accident vascular cerebral şi anume acesta i-a provocat moartea", potrivit unui apropiat citat de The Times. "Medicii au fost chemaţi, dar totul se întâmplase foarte repede", a spus el.