Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, precizeaza Mediafax in pagina electronica.

BANAT

În primele zile ale intervalului temperaturile medii se vor menţine cu mult peste valorile normale climatologic, maximele situându-se între 28 şi 30 de grade, iar minimele fiind în creştere spre 14...15 grade. Începând cu data de 3 mai se va produce o răcire uşoară, dar vremea se va menţine caldă până spre 6 mai, când mediile maximelor vor atinge 24 de grade.

CRIŞANA

Până pe data de 2 mai vremea se va menţine deosebit de caldă, cu maxime diurne ce vor atinge, în medie, 28...30 de grade şi minime nocturne de 12...14 grade. În intervalul 3 – 6 mai, o uşoară răcire va determina scăderea valorilor termice cu aproximativ 4 grade. După data de 2 mai, vor fi precipitaţii, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice.

TRANSILVANIA

În primele 4 zile, valorile termice vor caracteriza o vreme deosebit de caldă, cu temperaturi maxime ce vor atinge, în medie, 28...29 de grade şi minime ce vor urca spre 12 grade. Ulterior, în intervalul 3 – 6 mai, o uşoară răcire va conduce la temperaturi maxime cu 3...4 grade mai scăzute, în timp ce minimele se vor menţine relativ constante.

MARAMUREŞ

Maximele termice se vor situa între 26 şi 29 de grade în primele zile ale intervalului, când şi minimele nocturne vor marca o creştere de la 10 la 13 grade. După data de 3 mai, regimul termic va fi în uşoară scădere, mai ales la valorile diurne, ce se vor situa, în medie, în jurul valorii de 24 de grade. Probabilitatea de apariţie a averselor, posibil însoţite şi de descărcări electrice, va creşte după 1 mai, dar cantităţi de apă mai importante sunt de aşteptat în zilele de 3 şi 6 mai.

MOLDOVA

În intervalul 29 aprilie – 6 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 25 şi 29 de grade, iar minimele nocturne vor fi de 12...14 grade. Precipitaţiile vor fi puţine şi slabe cantitativ, dar cu o probabilitate mai mare de apariţie în ziua de 6 mai.

DOBROGEA

Între 29 aprilie şi 6 mai, regimul termic se va menţine relativ constant, cu medii ale temperaturilor maxime de 23...24 de grade şi ale minimelor de aproximativ 14 grade. Ploi slabe cantitativ şi pe arii restrânse sunt posibile după data de 6 mai.

MUNTENIA

În prima jumătate a intervalului de prognoză, vremea se va menţine deosebit de caldă, cu temperaturi maxime ce vor atinge în medie 26...29 de grade şi minime de aproximativ 13 grade. Ploi slabe de scurtă durată se vor semnala cu o probabilitate mai mare în ziua de 6 mai.

OLTENIA

Între 29 aprilie şi 5 mai, temperatura aerului va fi cu mult mai mare decât în mod normal în această perioadă a anului, maximele diurne atingând, în medie, 28...29 de grade, iar minimele nocturne situându-se în jurul a 14 grade. După data de 6 mai, o uşoară răcire a vremii va determina temperaturi de aproximativ 20 de grade ziua şi 10 grade noaptea, valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Probabilitatea de precipitaţii, mai ales averse însoţite şi de descărcări electrice, va fi mai mare după data de 5 mai, dar cu precădere în ziua de 6 mai.

LA MUNTE

În prima jumătate a intervalului vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 17...20 de grade şi minime nocturne de 8...10 grade. În a doua jumătate a perioadei de prognoză, regimul termic va scădea în medie cu 6 grade, temperatura aerului apropiindu-se de cea climatologic normală pentru data din calendar. Probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de descărcări electrice va fi mai mare după data de 2 mai, îndeosebi în intervalul 5 – 6 mai.