De asemenea, "in cazul societăţilor în care la data preluării, statul este acţionar integral sau majoritar, FSDI nu va putea înstrăina, sub orice formă aceste acţiuni, dacă acest fapt va duce la pierderea poziţiei de acţionar majoritar a FSDI la societăţile în cauză". FSDI va avea un capital social în numerar de 1,85 miliarde lei, bani proveniţi din Trezorerie, din privatizări. Fondul va avea în portofoliu 27 de companii profitabile, dar CEC Bank şi Eximbank au fost excluse pe motiv că "ar fi fost ciudat să se îndatoreze pentru un proiect la băncile din portofoliu", scrie agerpres

Printre companii se va afla şi Hidroelectrica, iar oficialii MFP spun că un viitor IPO va fi făcut de FSDI. De asemenea, dacă fondul va considera că trebuie să vândă acţiuni ale unor companii din portofoliu, va putea să o facă, dar să rămână cu cel puţin 50+1% din acţiuni. În AGA companiilor vor fi reprezentanţii fondului. De asemenea, Fondul va putea cumpăra acţiuni ale unor companii private de pe piaţa de capital, dar rolul lui este să facă investiţii în economie.

Impactul în bugetul de stat este de 2 miliarde lei pe an, pentru că dividendele vor fi încasate de FSDI. Fondul nu se va lista niciodată, iar scopul lui e să facă profit. Valoarea contabilă a companiilor din portofoliu, la nivelul anului 2015, este de 45 miliarde lei. În septembrie, proiectul va ajunge în Parlament.

Companiile la care FSDI va fi acţionar sunt Engie România, Electrica, Delgaz, E.ON Energie România, Biofarm, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România, Antibiotice, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, Loteria Română, Societatea Naţională a Sării, IAR, OIL Terminal, Cupru Min, Unifarm, Societatea Naţională a Apelor Minerale, Compania Naţională a Apelor Minerale, Compania Naţională de Investiţii pentru Turism, Romgaz, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale - Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Nuclearelectrica, Imprimeria Naţională, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, Conpet.

Reprezentanţii MFP afirmă că printre beneficii se numără crearea de surse de finanţare sustenabile pentru materializarea proiectelor din domenii economice diverse, în condiţii de rentabilitate economică şi sustenabilitate financiară, rol de catalizator eficient pentru atragerea de fonduri private (bănci, fonduri de pensii, fonduri de investiţii) care, alături de fondurile proprii, vor asigura finanţarea unor proiecte de investiţii a căror implementare va antrena un efect de multiplicare economică atât pe orizontală, cât şi pe verticală. În funcţie de condiţiile de piaţă, precum şi de caracteristicile proiectului finanţat, FSDI va putea atinge factori de multiplicare atractivi, efectul de multiplicare financiară fiind obţinut prin atragerea de capital de la investitori instituţionali şi privaţi, atât sub formă de participare la capital cât şi sub formă de capital împrumutat, realizând astfel premisele finanţării unor proiecte de valori mari.

Un alt beneficiu, conform MFP, este susţinerea eforturilor României de a obţine statutul de piaţă emergentă pentru piaţa de capital autohtonă prin creşterea lichidităţii, ca urmare a listării la Bursa de Valori Bucureşti şi AERO a companiilor din portofoliul FSDI.

FSDI va avea forma unei societăţi de intermediere financiară pe acţiuni, cu acţionar unic statul român pe întreaga durată de funcţionare. Actul constitutiv, strategia şi activitatea FSDI se vor supune regulilor cu privire la deficitul bugetar şi datoria publică pentru a menţine clasificarea FSDI în afara sectorului public, pe toată durata existenţei sale.

Finanţarea FSDI se va face din venituri obţinute din dividende încasate de la societăţile la care deţine acţiuni din portofoliul acestuia, din cele rezultate din operaţiuni cu instrumente financiare proprii şi din cele emise de alte entităţi, din venituri din vânzarea de pachete de acţiuni din portofoliu, din împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligaţiuni, dar şi din alte surse prevăzute de lege.