Navele de lupta americane sunt echipate cu sisteme de aparare aeriana avansate, precum si cu rachete de croaziera cu raza lunga de actiune, pentru doborarea tintelor terestre, dar racheta Harpoon, aflata in dotare inca din 1977 ramane mult in urma sistemelor similare produse de Rusia si China, explica Business Insider.

Spre exemplu, rachetele antinava ale Chinei, Yj-18 si Yj-12 au o raza de actiune de 380 de kilometri, iar pe masura ce se apropie de tinta, ele ating viteza supersonica, iar Yj-12 efectueaza o manevrea in zig-zag, abatandu-se de la traiectoria de mijloacelor de aparare ale inamicului. Racheta rusilor Kalibr bate pana la 300 kilometri si, cu putin inainte de tinta, ajunge sa zboare cu viteza supersonica.

In schimb, Harpoon nu merge mai mult de 120 de kilometri. Si, chiar daca bombardierele de punte F/A-18 Hornet sunt capabile sa riposteze la un eventuala ofensiva, diferenta razei de actiune a rachetelor antinava pune intr-un mare pericol flota americana, subliniaza sursa citata. In aceste conditii, a fost incheiat un contract cu compania Raytheon.

"Cu implicari financiare reduse, preconizatele modificari vor schimba intreg echilibrul de forte. O asemenea racheta va putea trage la 1600 kilometri. Ea va putea fi folosita de intreaga noastra flota militara, inclusiv de submarine", declara, in 2015, viceministrul american al apararii, Bob Work.

Mai mult, noul Tomahawk va permite flotei americane sa actioneze in perimetru pana acum inaccesibile din cauza gradului ridicat de pericol. Este vorba de Marea Baltica si Marea Neagra, in cazul Rusiei, si de Marea Chinei de Sud, in cazul Chinei, subliniaza Business Insider.