"În contextul unei îmbunătăţiri a modului de funcţionare a zonei euro, credem că am putea adera la euro în prima parte a următorului deceniu", a declarat Dăianu. "Vrem să aderăm la zona euro. Credem în proiectul european" a precizat Dăianu.

Potrivit studiului "România şi aderarea la zona euro", prezentat marţi, la Bucureşti, de Daniel Dăianu, dacă România ar păstra ritmul mediu de creştere de 5% pe an în mod sustenabil, ar putea atinge nivelul de 75% din media zonei euro abia în 2024, scrie mediafax in editia online.

"România nu este pregătită să adere la zona euro, iar cei care spun că în cazul în care am fi invitaţi ar trebui să intrăm dau dovadă de gândire simplificatoare şi care denotă neînţelegere a problemelor cu care ne-am confrunta", a spunea Dăianu la conferinţa "Perspectivele aderării României la zona euro în contextul Cărţii albe privind viitorul Europei", organizată de Comisia pentru afaceri europene din Senat.