Cursul petrolului s-a prabusit vineri, la New York. In detaliu, barilul WTI a pierdut 2,43 dolari, coborand la 48,87 dolari la inchiderea bursei New York Mercantile Exchange (Nymex). Ceea ce inseamna o depreciere de 4,7% intr-o singura zi.

In acelasi timp, la Londra, barilul marca Brent a afisat o scadere tot de 4,7%, ajungand la 56,41dolari la Intercontinental Exchange (ICE).

In opinia lui Phil Flynn, de la Price Futures Group, dupa o perioada de apatie, piata a coborat "in absenta unor noi informatii" legate de interventia Arabiei Saudite in Yemen, in fruntea unei coalitii menite sa stopeze avansul rebelilor siiti, care ar putea ameninta una dintre marile rute maritime ale comertului mondial.

"Nu se vorbeste nici de trupe la sol, nici de Iran", a subliniat Flynn, explicand ca, in opinia jucatorilor din piata, conflictul din Yemn nu pare, deocamdata, sa se extinda.

"Piata a sters cresterea din ajun survenita pe fond geopolitic, pentru ca a disparut, practic, teama ca Orientul Mijlociu va fi cuprins de instabilitate totala", a comentat, la randul sau, Matt Smith, de la Schneider Electric.

"Istoric vorbind, piata petrolului a avut intotdeauna o reactie puternica la geopolitic, dar, in conditiile in care dezechilibrul dintre oferta si cerere este prezent, este foarte putin probabil ca Yemenul sa provoace, pe termen scurt, o schimbare importanta de date petroliere", a constatat, pe de alta parte, Christopher Dembik, de la Saxo Bank.