Preşedintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun din România (OPFTR), Petru Bota, a declarat, luni, presei că procesatorii cu care se poartă în prezent negocieri au oferit un preţ de achiziţie al tutunului cu doar 10 la sută mai mare decât anul trecut, dar este nevoie de o creştere de 25 la sută faţă de anul trecut, în caz contrar suprafaţa cultivată putând să se reducă la jumătate.

El a explicat că producătorii nu vor putea rezista pe piaţă, cei mai mulţi spunând că vor fi nevoiţi să renunţe la culturi, în condiţiile în care, pe lângă impozitul pe profit de doi la sută, introdus anii trecuţi, în prezent, cultivatorii plătesc şi CAS de 5,5 la sută din 2012, iar din luna februarie va intra în vigoare şi taxa forfetară.

"Producătorii şi-au exprimat disponibilitatea de a creşte suprafeţele cultivate cu tutun, dar cu acest preţ nu vom putea continua. Am stabilit un plan de activitate pentru 2013 în care prevedem o creştere a suprafeţei, dar numai dacă vom obţine o creştere a preţului de achiziţie cu 25 la sută. Dacă nu, suprafaţa se va reduce cu 50 la sută. Am avut o şedinţă sâmbătă şi cei mai mulţi şi-au exprimat dorinţa de a nu mai cultiva, pentru că nu e rentabil", a afirmat Bota.

Bota a precizat că asociaţia face în paralel şi demersuri la Ministerul Agriculturii pentru creşterea plăţii complementare pe suprafaţă. El a precizat că, dacă procesatorii vor oferi în continuare o creştere a preţului de achiziţie cu doar 10 la sută, prin plata complementară ar trebui să se acopere diferenţa până la 25 la sută, însă situaţia e incertă.

"Plata complementară se stabileşte prin ordin de ministru, oricum, după 30 septembrie. Declaraţii se pot face, dar nu ne putem baza pe pielea ursului din pădure", a spus Bota, citat de Mediafax in pagina electronica. Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mureş, Liviu Timar, a spus, la rândul său, că, anul trecut, în judeţ s-au redus atât suprafaţa cultivată cu tutun - în condiţiile unei plăţi complementare mai mici faţă de 2011 - cât şi producţia la hectar, din cauza secetei.