"Nu putem accesa aceste fonduri pentru că nu putem expropria mai multe terenuri, de care avem nevoie pentru a construi linia de export Reşiţa-Pancevo (Serbia), pe o distanţă de 150 kilometri", a declarat joi directorul general al Transelectrica, Ştefan Gheorghe, într-un seminar pe teme energetice.

Transelectrica are o problemă similară şi la graniţa cu Ungaria. Compania nu figureză în Legea 2015/2011 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică printre persoanele juridice care pot reprezenta expropriatorul.Gheorghe a adăugat că legea exproprierii pentru instalaţii de utilitate publică este blocată în Parlament. Potrivit directorului, Transelectrica ar putea începe imediat construcţia liniei de export spre Serbia, dacă legea i-ar permite să exproprieze terenurile respective.

Totodată, compania este presată de timp, întrucât ar putea primi fondurile europene cu condiţia ca investiţia să fie finalizată până în 2015. "Dacă am reuşi să facem aceste exproprieri, am finaliza proiectul până în 2015. Dacă am începe la anul, am avea probleme. Oricum, pentru a primi banii ar trebui să terminăm investiţia până în 2015", a adăugat Gheorghe.

Pentru acest an, compania a programat investiţii de 420 milioane lei (95,2 milioane euro). Sumele prevăzute pentru investiţii vor fi semnificativ mai mari anul viitor (763,1 milioane lei -173 milioane euro), dar şi în 2015 (748,2 milioane lei - 169,5 milioane euro).

Transelectrica estimează pentru acest an venituri totale de 2,859 miliarde lei (aproape 648 milioane euro), foarte uşor sub cele înregistrate anul trecut, de 2,86 miliarde lei (641,8 milioane euro). Cheltuielile ar urma să însumeze 2,815 miliarde lei (637,8 milioane euro) în acest an, faţă de 2,813 miliarde lei (631,4 milioane euro) în 2012.

Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 58,69% din acţiuni, alţi acţionari importanţi fiind Fondul Proprietatea (13,5%) şi SIF Oltenia (6,3%), potrivit celor mai recente informaţii.