Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, marţi, la Moscova, că transportul reprezintă astăzi o prioritate şi o provocare pentru toate ţările, iar România şi Federaţia Rusă au cel puţin un punct comun de unde pot porni: Marea Neagră, edilul pledând pentru colaborare între oraşe şi regiuni.


Primarul Oprescu, participă, la Moscova, la cea de-a III-a ediţie a Congresului Internaţional "Road Traffic Russia 2012", unde a prezentat experienţa administraţiei publice centrale din Bucureşti, în domeniul rutier, după implementarea sistemului de management al traficului.
Sorin Oprescu a prezentat experienţa administraţiei publice centrale din Bucureşti în domeniul managementului traficului, având în vedere că începând din noiembrie 2008 la nivelul Capitalei a fost implementat şi funcţionează acest sistem, se arată într-un de marţi al Primăriei Municipiul Bucureşti (PMB).

Potrivit sursei citate, sistemul de management al traficului din Bucureşti, este considerat ca reprezentând una dintre cele mai moderne soluţii integrate de management al traficului rutier urban din Europa. "Implementarea acestui sistem a dus la îmbunătăţea fluxurilor de trafic în Bucureşti şi a influenţat pozitiv calitatea vieţii cetăţenilor şi imaginea oraşului", se arată în comunicat. De asemenea, primarul Capitalei s-a întâlnit şi cu Ministrul Trasportului din Federaţia Rusă, Maksim Sokolov, cu care a discutat despre experienţa administraţiei bucureştene în problemele circulaţiei având în vedere faptul că în Moscova "traficul rutier este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai dificile, iar experienţa Bucureştiului poate fi de un real folos".

Totodată, oficialul rus a apreciat discuţiile cu reprezentanţii administraţiei centrale a Capitalei, exprimându-şi convingerea ca aceasta poate sta la baza "unor viitoare colaborări în beneficiul ambelor oraşe şi ţări", arată sursa citată. "Cred cu sinceritate ca din medici ies cei mai buni oameni politici. De aceea, am convingerea ca împreună putem găsi soluţii la problemele comune. Transportul reprezintă astăzi o prioritate şi o provocare pentru toate ţările, iar România şi Federaţia au cel puţin un punct comun de unde pot porni: Marea Neagră. Aceasta poate şi trebuie să reprezinte o punte de legătură pentru transportatorii ruşi şi, în aceeaşi măsură, pentru cei români", a declarat ministrul Maksim Sokolov, citat în comunicatul PMB.

Potrivit sursei citate, edilul Capitalei a prezentat, pe lângă experienţa administraţiei publice centrale din Bucureşti în domeniul rutier, şi soluţii pentru rezolvarea problemelor care duc la ridicarea calităţii vieţii cetăţenilor. "Cred în normalitate şi tocmai de aceea cred în capacitatea noastră de a depăşi problemele, în spiritul bunei vecinătăţi. Relaţia Bucureştiului cu Moscova poate şi trebuie să fie una subscrisă acestui principiu, pentru a dezvolta astfel relaţii de colaborare şi cooperare în beneficiul cetăţenilor pe care îi reprezentăm. Astăzi, mai mult poate ca niciodată, a sosit vremea colaborarii între oraşe şi regiuni, iar în opinia mea, aceasta poate reprezenta catalizatorul, fără a ignora sau a ne substitui autorităţilor centrale", susţine Sorin Oprescu, citat în comunicat.

Congresul Internaţional "Road Traffic Russia 2012" se află la cea de-a treia ediţie şi reuneşte autorităţi locale şi centrale din Federaţia Rusă şi din alte 12 state, având drept scop identificarea soluţiilor privind managementul traficului rutier în marile oraşe.