'Există un apetit ridicat din partea investitorilor români pentru companiile străine listate pe Bursa de Valori de la Bucureşti şi credem că acest interes poate fi menţinut prin aducerea unor acţiuni importante, din zona euro. Acestea pot 'compensa' cu uşurinţă plecarea companiilor americane, care s-a realizat în principal din motive operaţionale (tranziţia de la ciclul de decontare T+3 la T+2 (diferenţa dintre data tranzacţiei şi data la care se face plata n.r.), mai exact faptul ca pieţele din SUA au rămas la varianta T+3, în timp ce pieţele europene au trecut la varianta T+2', au declarat reprezentanţii companiei de brokeraj.

În ceea ce priveşte impactul asupra pieţei prin plecarea companiilor americane, ei sunt de părere că acesta nu va fi semnificativ, întrucât investitorii au în continuare la dispoziţie pe BVB companii străine importante spre care se pot orienta şi 'am menţiona dintre acestea doar câteva nume, precum Deutsche Post, Continental sau Lufthansa'.

'Din punct de vedere operaţional, până pe 4 august 2016, Tradeville va furniza doar cotaţii ferme de cumpărare, conform obligaţiilor asumate. Ulterior, acţiunile nu se pierd, iar clienţii care nu şi-au lichidat portofoliul de acţiuni americane de pe platforma ATS International vor continua să aibă deţinerile înregistrate la Depozitarul Central, dar nu le vor putea tranzacţiona prin BVB. Pentru a putea pune din nou aceste acţiuni în circulaţie deţinătorii le pot transfera către intermediarii autorizaţi să deruleze operaţiuni pe pieţe pe care aceste acţiuni se tranzacţionează în continuare. În acest caz, clienţii respectivi vor formula o cerere de transfer la intermediarii cu care au lucrat până acum. Pentru clienţii săi, Tradeville poate intermedia astfel de tranzacţii prin partenerii săi externi care acţionează pe bursele de la New York', precizează sursa citată de agerpres.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut în iunie o evoluţie mult mai bună decât pieţele din regiune, trecând rapid peste impactul pe care votul din Marea Britanie pentru ieşirea din Uniunea Europeană l-a avut asupra pieţelor financiare europene, potrivit unui raport lunar al bursei.