"Pierderile din întreg sectorul energetic înseamnă 2,2% din PIB. Din nefericire, întârzierea reformelor din sistemul energetic nu au făcut altceva decât să menţină capacităţi cu un grad avansat de uzură şi de pierdere în funcţiune. Acestea se ridică la nivelul a 30,87% din total sistem, mai mult decât dublu faţă de nivelul european de 14%. Pierderile reprezintă 5,5 miliarde dolari, dacă ar fi să cuantificăm în valoare, şi ar trebui să reprezinte prioritate de grad zero pentru noi toţi", a afirmat Iulian Iancu.

 

Oficialul a menţionat că în acest context este necesar un set de măsuri care să diminueze pierderile, din toate sectoarele energetice. 

"Avem obligaţia ca în setul de măsuri propuse să începem cu măsuri care diminuează pierderea. Vorbesc de pierderile înregistrate şi la energie electrică şi în sectorul gazelor naturale, inclusiv la consumul casnic. Setul de măsuri trebuie să se transforme în plan naţional pentru eficienţă energetică în toate domeniile, de la exploatare cărbune, producţia de energie, transport, distribuţie şi consum de energie. Este necesar un set complet şi complex de măsuri", a adăugat Iulian Iancu.