"Acţiunile Guvernului României din ultimele două săptămâni sugerează cu certitudine o stare de neputinţă politică. (...) După primele proteste, preşedintele Traian Băsescu, care a fost permament un susţinător aprig al proiectului minier, a început să îl critice, aducând argumente privind protecţia mediului, afirmând că proiectul nu ar trebui să continue dat fiind că majoritatea românilor se opun. Imediat, premierul Victor Ponta a anunţat o procedură de urgenţă care, susţine el, ar opri proiectul odată pentru totdeauna", explică Der Spiegel.

"Ulterior, dat fiind că acţiunile Gabriel Resources au scăzut drastic, compania a ameninţat cu o acţiune în justiţie", avertizând că ar putea cere daune de până la patru miliarde de dolari. "Procedura de urgenţă propusă de Ponta a fost abandonată şi a fost creată o comisie care pare să permită direct supunerea proiectului de lege votului plenului Parlamentului, trecându-se peste decizii separate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cu toate acestea, dat fiind că noua comisie nu este supusă obligaţiilor privind transparenţa şi dat fiind că Guvernul nu este dispus să comenteze evoluţia lucrurilor, situaţia actuală pare neclară", adaugă Der Spiegel.

"Orice s-ar întâmpla, este improbabil ca Guvernul României să supravieţuiască în următoarele luni în forma actuală. Apelurile pentru înlăturarea coaliţiei USL condusă de Ponta, ajunsă la putere cu promisiunea că va opri proiectul Roşia Montană, domină din ce în ce mai mult protestele de la Bucureşti. Între timp, coaliţia guvernamentală este din ce în ce mai şubredă, acum afirmând că este unită în abordarea privind proiectul, iar peste puţin timp riscând să se destrame din cauza disensiunilor", încheie Der Spiegel, citat de Mediafax.