Daca stii ca nu te poti abtine sa gusti din drob, friptura de miel, pasca, vin, cozonac si oua vopsite, fa exact asta – adica doar gusta din ele. Si fa-ti un plan de detoxifiere pentru zilele de dupa sarbatori, mai ales daca ajungi sa mananci mai mult decat ti-ai propus.

An de an, dupa Postul de dinaintea Pastelui, cei mai multi dintre noi uita de prudenta si prefera sa manance si sa bea de parca toate bunatatile ar disparea de pe fata pamantului. Din acest motiv, organismul acumuleaza grasimi inutile si, implicit, toxine, care ajung sa provoace tot felul de probleme de sanatate: tulburari digestive, oboseala, balonari, constipatie, hipertensiune. Asa se face ca iesim din sarbatori obositi, iritati, lipsiti de energie si cu o stare de apatie generala, cand ar fi mult mai simplu sa petrecem frumos si cumpatat, si sa ne scutim astfel de toate aceste neplaceri. Chiar daca ai casa plina, ai pregatit un meniu copios si nu poti sa nu stai la masa cu cei dragi, aminteste-ti ca nu e musai sa termini singur toata tava de friptura si ca vor mai fi ocazii sa inchini un pahar de vin si dupa Paste.

Cat priveste detoxifierea de dupa, aici iti venim noi in ajutor cu cateva sfaturi simple. In primul rand, detoxifierea nu trebuie privita ca o dieta, ci ca o pauza pe care i-o oferi organismului sa se refaca dupa excesele culinare. Scopul detoxifierii nu este sa „topesti“ rapid cateva kilograme, asa ca nu pleca la drum gandindu-te ca poti manca oricat de Paste, pentru ca dupa aia te asteapta o cura de detoxifiere care o sa-ti rezolve toate problemele.

De aici si necesitatea de a ramane ponderat la masa in cele trei zile de Paste – oricum, probabil ca vei primi multe invitatii si-ti vei vizita toate rudele, asa ca va fi suficient sa gusti cate putin la fiecare masa (nu vine sfarsitul lumii si nici nu urmeaza sa intri in hibernare!).

Citeste articolul integral pe: http://www.curademiere.ro/detoxifierea-dupa-paste/