'Practicam un jurnalism de mare risc(...) Voi continua să fac acest lucru până la publicarea ultimului document', a spus  ziaristul american al cotidianului The Guardian, stabilit la Rio de Janeiro. Declaratia a fost facuta in fața unei comisii a parlamentului brazilian.

"Tot ce am avut despre spionajul în Brazilia și, în prezent, în Franța, le public. Llucrez cu ziare din Franța și Spania', a continuat Greenwald, fără să ofere alte detalii membrilor comisiei care anchetează acuzațiile de spionaj al Agenției Naționale de Securitate din SUA (NSA) în Brazilia.

Întrebat dacă deține și alte documente și de ce oferă informații treptat, avand in vedere ca Snowden i-a transmis documentele în urmă cu câteva luni, Greenwald a răspuns: 'E nevoie de timp sa înțeleg toate documentele. Imediat ce găsesc un document pe care îl consider interesant să fie publicat, lucrez la el ca să informez publicul cât mai curând posibil'.

El a subliniat că se află în contact permanent și aproape zilnic cu Snowden, care a obtinut drept de sedere in Rusia și fuge din calea justiției americane acuzat de spionaj. În ultimele săptămâni, presa braziliană a publicat, datorită lui Greenwald, documente ale serviciilor secrete americane din care rezulta ca au fost urmarite comunicațiile președintei Braziliei, Dilma Rousseff, ai colaboratorilor apropiați ai acesteia și a milioane de brazilieni, dar și ale unor companii, precum  societatea națională a petrolului Petrobras.

Ministerul francez de externe a fost, de asemenea, spionat, a afirmat Greenwald de curând. În luna septembrie, în plenul Adunării Generale a Națiunilor Unite, Dilma Rousseff a propus un control multilateral al folosirii internetului, în fața puternicei dependențe de companii situate în Statele Unite.

Miercuri, ea a anunțat o reuniune internațională privind controlul internetului, în aprilie 2014 la Rio de Janeiro, la finalul unei întâlniri la Brasilia cu Fadi Chehadé, șeful autorității de reglementare a internetului, cunoscută sub sigla ICANN, scrie Agerpres in pagina electronica.