Într-un interval de șase luni de la începutul construcției, lucrările se desfășoară conform planificării inițiale astfel încât termenul de finalizare a proiectului - septembrie 2013 - va fi respectat, anunta intr-un comunicat dezvoltatorul Adama.

În cea de-a doua etapă de dezvoltare a proiectului, o nouă clădire cu 11 niveluri și un total de 126 de apartamente va fi livrată, completând astfel etapa I a ansamblului, finalizată în 2009 și compusă din două blocuri cu 226 de unități.
Structura de rezistență a noii clădiri, realizata de antreprenorul general Bog'art, este construita integral din beton armat, iar pereții exterior și partiționările dintre apartamente sunt realizate din cărămidă. Investiție totală pentru dezvoltarea celei de-a doua faze este de 8,7 milioane euro. 

Edenia Titan este amplasat în apropierea Parcului Titan din București și păstează conceptul de ansamblu rezidențial supravegheat şi păzit 24 de ore din 24 pentru maxima siguranţă a locatarilor.

Cu fiecare proiect din portofoliu, Adama își dorește să implementeze un nou standard de confort și siguranță pe piața rezidențială din România. Atât Edenia Titan, cât și Evocasa Optima, cele două proiecte aflate în prezent într-o nouă etapă de dezvoltare, nu fac excepție. Din punctul nostru de vedere, clienții de la momentul actual înțeleg întru totul exigențele necesare pentru atingerea unor standarde de eficiență și, de aceea, cel mai popular produs rezidențial de pe piață este cel care respectă această direcție”, declară Andreas Holler, membru în Comitetul Executiv Adama.

Procesul de vânzări pentru achiziționarea de apartamente în cea de-a doua fază de dezvoltare a Edenia Titan este deschis pentru clienții care își doresc să devină parte din comunitatea ansamblului și să dețină un apartament cu un design modern, dar funcțional în același timp. Până la momentul actual, aproximativ 25% dintre apartamentele din noua clădire au fost deja vândute.

 

Alături de consultanții de vânzări Adama, potențialii clienți pot asista la evoluția lucrărilor, beneficiind de oferte speciale de preț pentru locuințele achiziționate încă din faza de construcție. Cea de-a doua etapă de dezvoltare include 126 de apartamente de una, două și trei camere, într-o gamă largă de configurații, cu suprafețe cuprinse între 57 și 139 mp. In Edenia Titan sunt disponibile apartamente complet finisate la prețuri începând de la 62.700 euro (+T.V.A.) pentru un apartament cu două camere.

Simultan cu Edenia Titan, Adama a început în septembrie 2012 a doua etapă de dezvoltare și pentru ansamblul rezidențial Evocasa Optima, aflat tot în zona Titan. Lucrările de construcție au avansat în acest caz mai rapid datorită fundației deja existente astfel că livrarea noilor apartamente va avea loc în iulie 2013. Evocasa Optima 2 este formată din 84 de unități de două și trei camere, concepute după un design modular nou și eficient pentru apartamente accesibile. Prima etapă (83 de unități) a fost finalizată în 2010, 82% dintre unități fiind vândute până în prezent.

Adama este un dezvoltator activ în România, Moldova, Ucraina şi Turcia.  Compania a construit până în prezent peste 1.500 de apartamente și câteva zeci de mii de metri pătrați de spații comerciale și birouri, în cadrul a numeroase proiecte finalizate: în București – Evocenter One, Evocasa Armonia, Edenia Titan, Evocasa Optima, Evocasa Selecta, în Ploiești – Evocasa Orizont, Bacău – Evocasa Completa, Brașov – Evocasa Viva, Iași – Copou Bellevue și Cluj. Numărul unităților vândute de către Adama se ridică la peste 1.000.