Ziehe a explicat că unii angajaţi au mutat fişierele din calculatoare pe unităţi de stocare USB, unele fiind ulterior recuperate. "Până acum nu credem că s-au pierdut date semnificative, care ar afecta sau ar întârzia investigaţiile", a declarat procurorul din Braunschweig.

Reprezentanţii Volkswagen nu au comentat informaţia deoarece investigaţia este în derulare. În pofida scandalului Dieselgate, Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, a raportat o creştere a livrărilor pe plan global de 0,8% în primele trei luni până la 2,5 milioane de vehicule, depăşind liderul mondial Toyota Motor, care a vândut 2,46 milioane de unităţi.

Grupul Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania, scrie agerpres.