Aparent, totul s-a petrecut in doua zile. Joi, presedintele Vladimir Putin a anuntat ca este dispus sa-l gratieze pe Hodorkovski, iar vineri dimineata a semnat decretul necesar. Putin mai tarziu, agentiile de presa anuntau ca, imediat ce a iesit pe portile inchisorii, Hodorkovski a plecat in Germania. Stupoare!

Este primul caz cand un detinut reuseste sa obtina pasaport si, la cateva ore dupe eliberare, sa ajunga in afara granitelor Rusiei, a precizat presa rusa. Incet, incet, au inceput sa apara si primele detalii ale acestei operatiuni. Se pare ca negocierile privind gratierea lui Hodorkovski au durat mai bine de un an.

Cine au fost personajele principale? In primul rand, serviciile secrete. Se presupune ca atat cele rusesti, cat si cele germane. Agentii rusi l-au vizitat, de altfel, pe Hodorkovski, in inchisoare, cu cateva zile inainte de semnarea decretului de gratiere. Discutiile, al caror continut ramane un mister, au durat cam o ora, la ele neparticand avocatii fostului oligarh.

In al doilea rand, un rol major l-au jucat politicienii germani. Presa vehiculeaza mai multe nume: fostul ministru de externe, Hans Dietrich Henscher, care l-a si intampinat, de altfel, pe Hodorkovski la Berlin, increditandu-i documentele care-i permit acestuia sa se deplaseze liber prin spatiul Shengen timp de un an, fostul premier Gerhard Schroder (consilier la Gazprom si la concernul german Wintershall, precum si participant la realizarea proiectului Nord Stream), cancelarul Angela Merkel si o serie intreaga de alti responsabili germani.

Cum a obtinut Hodorkovski pasaport, nu se stie foarte clar. Cert este ca in Rusia, numai doua institutii detin acest drept: Serviciul de emigrari si Ministerul de externe. Ambele au refuzat orice comentarii. Oricum, pasaportul i-a fost inmanat lui Hodorkovsi, potrivit presei, de un reprezentant al ambasadei Germaniei la Moscova. Iar pana la Berlin, fostul magnat, candva unul dintre cei mai bogati oameni ai Rusiei, cu o avere estimata, in 2002, la peste 15 miliarde de dolari, a ajuns cu un avion privat, inchiriat de Henscher, pe care Hodorkovski l-a cunoscut in 2003 inainte de arestare, de la un bun prieten.

Ajuns la Berlin, unde vor sosi, in urmatoarele zile, sotia Inna, stabilita in Elvetia, fiul, care traieste la New York si parintii, ramasi in Rusia, Hodorkovski a facut si o prima declaratie. Fara a intra in detalii, el a multumit tuturor celor care l-au ajutat sa-si redobandeasca libertatea, precizand ca doreste, inainte de toate, sa se odihneasca alaturi de cei dragi.

Ce va face el in continuare? Parerile analistilor, rusi si germani, sunt oarecum impartite. Unii sustin ca, la un moment dat va reveni in Rusia pentru a se implica in viata politica. Refuzand aceasta idee, altii afirma ca, dupa toate probabilitatile, fostul patron al companiei IUKOS, va incerca sa influenteze procesele politice din Rusia din strainatate. Un lucru este insa foarte clar: Hodorkovski nu va intreprinde nimic fara aprobarea celor care l-au scos din inchisoare.

Oameni care i-au pregatit, probabil, si un rol pe care Hodorkovski, unul dintre cei mai renumiti detinuti rusi, il va juca in viitor. Pentru moment, el l-a ajutat pe Putin sa-si imbunatateasca imaginea peste hotare. Mai departe, ramane de vazut. Hodorkovski nu a pasit inca pe scena marilor jocuri. E inca in culise, se obisnuieste cu atmosfera si cu noul sau statut de om liber.