Conform unui comunicat remis sâmbătă AGERPRES, remuneraţia actualului manager general al CFR SA, numit în luna aprilie 2013, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, este de 8.900 de euro.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat la vremea respectivă că demisia fostului management privat al CFR SA are la bază motive întemeiate, unul dintre acestea fiind aprobarea, în Consiliul de Administraţie, a indemnizaţiei managerului privat în cuantum de 14.570 euro, fără acordul ministerului.

Ministerul Finanţelor a făcut publică vineri o listă cu salariile managerilor din companiile de stat. Potrivit acesteia, managerii unui număr de patru companii de stat au câştigat, în primul trimestru al acestui an, peste 10.000 de euro, pe primul loc în top aflându-se şeful de la TAROM, cu o indemnizaţie medie lunară de 73.394 lei (16.622 euro, la un curs de 4,4154 lei/euro). Acesta este urmat de managerii de la CFR SA - 64.333 lei/lună în medie (14.570 euro), Poşta Română - 56.666 lei/lună (12.834 euro) şi Romatsa - 53.333 lei/lună (12.079 euro).

Guvernul a adoptat miercuri Ordonanţa de Urgenţă prin care se plafonează salariile conducerii companiilor de stat, care vor putea fi de cel mult şase ori mai mari faţă de venitul mediu brut dintr-o ramură.