Deputatul este acuzat de trafic de influență (trei acte materiale), alături de alte persoane.  Controlul judiciar este o măsură preventivă prevăzută de noul Cod de procedură penală, necesară în scopul împiedicării sustragerii inculpaților de la urmărirea penală, scrie Agerpres in pagina electronica.

"Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Vlad Cosma trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la DNA — Serviciul Teritorial Ploiești, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată DNA cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, conform programului sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorilor de caz; să nu se apropie de inculpații Alexe Răzvan, Cosma Mircea, Alixandrescu Daniel Adrian și de denunțătorii din prezenta cauză penală și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale", se arată într-un comunica al DNA.

Deputatul Vlad Cosma și Răzvan Alexe, ambii cercetați într-un dosar de trafic de influență alături de președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, au fost citați miercuri la sediul DNA Ploiești, șeful acestei instituții, Lucian Onea, susținând că nu poate spune pentru ce fel de procedură au fost chemați cei doi. Onea a declarat că nu poate confirma și nici infirma că cei doi au fost chemați la audieri, explicând că este vorba despre acte procedurale.

La ieșirea din sediul DNA, Vlad Cosma a spus că nu poate face comentarii, fiind vorba despre o anchetă în desfășurare.

"Din ordonanța de efectuare a urmăririi penale a rezultat că, în perioada 2012—2013, inculpatul Cosma Vlad Alexandru împreună cu o altă persoană apropiată au pretins și au primit de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale — denunțători în cauză — importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăți comerciale controlate în fapt de către inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse de cei doi în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influență, respectiv președintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl lui Cosma Vlad Alexandru) și Alixandrescu Daniel Adrian (director al Direcției Patrimoniu), astfel încât societățile respective să obțină de la CJ Prahova lucrări și servicii curente de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă, supraevaluate și pentru a deconta cu prioritate a unor lucrări deja efectuate, în temeiul unor contracte anterioare", se arată într-un comunicat al DNA.

În urma audierilor, procurorii i-au reținut pe Mircea Cosma și Daniel Alixandrescu, cerând arestarea lor, însă instanța a dispus măsura controlului judiciar în cazul președintelui CJ Prahova și măsura arestului la domiciliu în cazul directorului Direcției Patrimoniu.  De asemenea, anchetatorii au formulat o cerere de încuviințare a arestării preventive a deputatului Vlad Cosma iar plenul Camerei Deputaților a votat luni împotriva acesteia.