Săplăcan a spus că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) nu derulează cercetări penale care să-l vizeze în mod direct pe ministrul Muncii, infirmând astfel o serie de informaţii apărute joi în presă.

Purtătorul de cuvânt al DNA a mai precizat că pe numele Marianei Câmpeanu nu este începută urmărirea penală în niciun dosar de la Direcţie.

Surse judiciare au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii au în lucru un caz în care sunt vizate, pentru presupuse fapte de corupţie, persoane din ministerul condus de Mariana Câmpeanu, fără a oferi alte lămuriri.

Purtărorul de cuvânt al PNL (formaţiune din care face parte Câmpeanu), Mihai Voicu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că liberalii sunt "extrem de convinşi" că ministrul Muncii nu este implicat în "nicun fel de situaţie de acest gen".

"Din informaţiile pe care le avem, nu există absolut nimic oficial în acest sens. Noi suntem convinşi că este, mai degrabă, o ştire falsă şi doamna Mariana Câmpeanu, care exercită demnităţi publice de foarte multă vreme, fără a fi fost vreodată în această situaţie, suntem extrem de convinşi că nu este implicată în nicun fel de situaţie de acest gen", a spus Voicu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Iolanda Stăniloiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Mariana Câmpeanu nu a primit nicio înştiinţare sau invitaţie oficială de la DNA până miercuri seară, când a plecat la Dublin, la reuniunea informală a Consiliului EPSCO.

"Nu s-a primit nimic, nu putem comenta o emisiune de televiziune", a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.