Instanța a stabilit ca procesul să înceapă pe 15 noiembrie 2013, față de 18 februarie 2014, așa cum stabilise anterior.  Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale", precizează DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege, către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, relateaza Agerpres in pagina electronica.