'Sunt în postură de pompier pe diverse subiecte care au izbucnit, unele dintre ele public, așa cum ați văzut, pornind de la subiecte legate de faimoasele breaking news cu Dosarul Microsoft. În paranteză, fie spus, am calculat cam cât a plătit statul român din 2004 pe licență, excluzând licențele educaționale. S-a plătit cam 1.800 — 1.900 dolari per licență. E adevărat, deci cam atât", a spus Grindeanu, citat de agerpres in editia online.

La jumătatea lunii februarie, ministrul Grindeanu a menționat că suspendarea plății către resellerii de licențe Microsoft putea fi solicitată mai devreme în instanță, iar din 31 octombrie 2014, de când a expirat termenul limită pentru plata unei tranșe și până în prezent, nu s-au plătit penalizări.'Termenul limită /de plată a tranșei de 50 de milioane lei, n.r./ era 31 octombrie /2014, n.r./. Sigur, eu am preluat mandatul la final de decembrie și am găsit această situație care însemna ceva de tipul următor: pe de o parte, plata acestei rate s-a făcut pe parcursul anului 2013, în sumă de 50 de milioane de lei, apoi pe 2014 alte 50 de milioane de lei, pentru 2015 alte 50 de milioane.

Contractul pentru neplata acestei rate /din octombrie 2014, n.r./ prevedea 0,1% pe zi penalități pentru orice întârziere. În 19 sau 20 decembrie s-a dat drumul la o anchetă internă și am găsit motive întemeiate pentru care nu am cerut rezilierea contractului, ci am cerut în instanță suspendarea contractului (...) Nu s-au plătit penalizări. Părerea mea e că se putea face mai rapid această întâmpinare în instanță. Poate că instanța va hotărî că acest contract poate merge mai departe și atunci vom plăti. Dacă nu, discutăm de cu totul alte lucruri', a spus Grindeanu.

În ianuarie, Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/ anunța că a solicitat suspendarea în instanță a plăților din contractul de furnizare de produse Microsoft (buy-out) în contradictoriu cu asocierea formată din D-Con.Net AG, D-Con.Net GMBH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweitz AG, Dim Soft SRL și Unicredit Țiriac Bank, în calitate de cesionar.

Ministerul de resort a precizat, totodată, că obiectul contractului la care se referă acțiunile din instanță îl constituie livrarea drepturilor ne-exclusive de utilizare pe durată nelimitată (licențe perpetue) a produselor software Microsoft ai căror utilizatori sunt instituțiile publice din aparatul central (ministere și autorități publice) și care au fost recepționate în totalitate în 2013.

În prezent, Ministerului Societății Informaționale îi revine sarcina de efectuare a plăților aferente acestui contract, a căruia valoare se ridică la 33.254.192,58 euro. Suma urma să fie achitată în trei tranșe egale, din 2013 până în 2015, între 24 și 31 octombrie din fiecare an.