"Punctul meu de vedere față de asigurarea locuințelor, în ceea ce privește prevederile legale, este că sunt de acord cu obligativitatea ca locuințele de tip A, care se referă la cele care au zidărie și sunt solide, să nu primească niciun fel de despăgubiri în cazul unor dezastre. Dar noi discutăm despre locuințele de tip B, care sunt făcute din pământ, și în care stau oameni amărâți. Aici sunt două lucruri: eu nu cred că noi putem continua să menținem această prevedere legală, să obligăm o familie amărâtă sau un om simplu, foarte bătrân, care stă într-o casă de chirpici, să se mai și asigure, pentru că n-are bani. Al doilea aspect este că sunt foarte curios câte societăți de asigurare au fost de acord să asigure o astfel de clădire. Atunci, suntem în situația în care această prevedere legală ne obligă pe noi, astăzi, să adoptăm o Hotărâre de Guvern prin care să acordăm direct despăgubiri pentru construcția casei, iar pe de altă parte pe cei care au fost afectați de inundații putem să-i obligăm, dar dacă oamenii aceia nu au bani? Societățile de asigurări nu se înghesuie, nu fac coadă la poarta unui om care stă într-o astfel de casă, pentru că despăgubirea este de 10.000 de euro. Nu cred că o societate de asigurări a făcut lucrul ăsta sau va face lucrul ăsta", a spus Dragnea.

Conform datelor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale /PAID/, publicate la începutul lunii aprilie, numărul polițelor PAID în vigoare, la finalul lunii martie, a scăzut la 333.091, mai puține cu 1,3% față de luna februarie, și cu 32% față de nivelul înregistrat la finalul aceleiași luni din anul precedent.

Din acest total, cele mai multe erau în Muntenia (22,2%), respectiv în București (17,6%). Podiumul este încheiat de Moldova, cu 15,2% polițe din total. Procentaje importante au fost înregistrate și în Transilvania (12,8%), Dobrogea (8,5%), Oltenia (7,3%), Banat (5,8%), Crișana (5,2%), Bucovina (3%) și Maramureș (2,4%).

De asemenea, în funcție de distribuția pe tipul de locuință, cele mai multe (63,2%) era de tip A, iar restul de tip B. Totodată, 57,7% dintre locuințele asigurate proveneau din mediul urban, în timp ce restul este deținut de rural. Cele mai multe polițe vândute în luna martie (541) au fost în ziua de 14 a fiecărei luni.

Pool-ul a fost constituit ca societate de asigurare, în luna noiembrie 2009, de către 12 societăți de asigurare (ABC Asigurări, Astra Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări și Uniqa Asigurări), acționari PAID.

Organizația reprezintă o componentă esențială a programului român de asigurare a catastrofelor, gestionat de Ministerul Administrației și Internelor.

Potrivit prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României—cutremur, inundații și alunecări de teren. Activitatea efectivă a PAID a început în luna februarie 2010, iar prima zi de emitere a asigurărilor obligatorii pentru locuințe a fost 15 iulie 2010.

Acoperirea PAID este una de tip prim risc și funcționează pe principiul solidarității, adică se aplică același nivel de primă de asigurare pentru orice locuință, independent de gradul de vulnerabilitate specific acesteia.

Primele de asigurare pentru PAID sunt de 20 de euro, pentru o sumă asigurată de 20.000 de euro, și de 10 euro pentru o sumă asigurată de 10.000 euro.