"Am vrut să văd cu ochii mei, azi-noapte, dacă într-adevăr se poate circula pe niște tronsoane de drum care sunt blocate și mă refer aici la Ploiești-Buzău, în special tronsonul Mizil — Buzău, și în tronsonul care mie mi se pare că a fost cel mai afectat în care și acum este o situație îngrozitoare și va fi și mai rău, tronsonul Râmnicu Sărat — Buzău. Azi-noapte, ce am văzut, am văzut Iadul. Mi se pare foarte riscant și un pericol foarte mare că anumiți cetățeni, care stau acasă și ar avea tendința să plece undeva, văzând tot felul de comentarii la diverse emisiuni, făcute cu bună credință, să aibă senzația că ar putea să se deplaseze pe aceste drumuri blocate și care sunt restricționate circulației", a spus Dragnea.

Acesta a făcut un apel către cetățeni să se informeze înainte de a pleca la un drum.

"Fac un apel, din partea Guvernului, către toți cetățenii să se informeze înainte de a pleca la un drum pentru că informațiile pe care le dăm sunt cele corecte, iar deciziile de a fi restricționată circulația pe aceste drumuri sunt decizii luate cu maximă responsabilitate. De exemplu, pe Râmnicu Sărat—Buzău nu se putea circula nu din cauza troienelor de zăpadă, ci pentru că pur și simplu nu se vedea la 2 metri din cauza viscolului. O viteză îngrozitoare. Am văzut oameni care erau foarte nervoși pentru că erau opriți de poliție să meargă, neștiind că la 500 de metri sau un kilometru este Infernul", a arătat viceprim-ministrul, citat de Agerpres in pagina electronica.