"Mâine dimineaţă vom avea o nouă şedinţă, de data aceasta formală, a Cabinetului (după una informală luni - n.r.) şi, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale, vom propune ca miercuri să fie declarată zi de doliu naţional în memoria persoanelor care au decedat, în sprijinul şi în semn de respect pentru familiile acestora şi pentru a arăta că o mare tragedie poate să consolideze un sentiment de solidaritate în societatea românească, un sentiment de care atunci când apar asemenea tragedii, avem totuşi foarte mare nevoie", a afirmat Victor Ponta, la sediul MAE.

"Am încheiat o scurtă întâlnire de urgenţă şi după aceea cu reprezentanţii în celula de criză. Vreau să exprim de la început regretul profund, condoleanţe şi solidaritate cu familiile victimelor accidentului din Muntenegru, să fac un apel către mass-media, către toţi cei care au luat la cunoştinţă despre această tragedie, să încercăm să fim solidari, să fim uniţi, într-un moment absolut tragic şi într-un moment în care societatea românească are nevoie de solidaritate şi de unitate", a adaugat Ponta.

El a exprimat mulţumirile României faţă de autorităţile muntenegrene, medici şi cetăţeni simpli care au contribuit la salvarea vieţilor răniţilor."Vreau de asemenea să spun eu şi să cer iertare familiilor victimelor - imediat ce vom avea informaţii confirmate le vom transmite noi. Nu cred şi nu ar fi în niciun fel scuzabil să înştiinţăm familiile - fie acolo unde e vorba de persoane decedate, fie acolo unde e vorba de persoane doar rănite - înainte de a avea confirmarea foarte clară referitoare la identitatea acestora", a explicat Victor Ponta.

Şeful Executivului a precizat că mai întâi vor fi informate familiile celor implicaţi în accident, pe măsură ce datele obţinute sunt confirmate sută la sută, şi după aceea şi opinia publică. "Nu vreau să mă gândesc ce înseamnă pentru o familie să afle pe surse sau din cine ştie ce locuri că un membru al familiei fie a decedat, fie se află într-o situaţie gravă. Ştim evident lista cu toţi pasagerii, însă toate procedurile care se desfăşoară în acest moment trebuie să ducă la o identificare absolut sigură pentru a nu greşi în acest sens", a punctat Victor Ponta.

Un număr de 18 români şi-au pierdut viaţa duminică într-un accident în Muntenegru, iar alte 29 de persoane au fost rănite, după ce autocarul în care se aflau s-a prăbuşit într-o prăpastie, aminteste Agerpres in pagina electronica.