"Referitor la avioanele pentru Poliţia aeriană, a precizat-o şi ministrul delegat pentru buget, suntem în negocieri cu mai mulţi parteneri externi care deţin avioane F16, iar atunci când acordurile cu partenerul care ne va furniza aceste avioane vor fi încheiate trebuie să avem în vedere şi bugetarea acestui program şi sigur plata, probabil, în cursul acestui an, a banilor care vor fi negociaţi în urma discuţiilor cu statul care ne va furniza avioanele respective. Suntem în negocieri şi cu portughezii şi cu grecii, până la urmă o să ne hotărâm asupra modului în care vom perfecta aceste acte", a mai spus Duşa.

Ministrul Apărării Naţionale a mai declarat că va fi continuat şi programul de achiziţionare a avioanelor de tip Spartan. "Programul acesta de înzestrare cu avioane Spartan, cu avioane de transport, este unul pe perioadă mai lungă. Deja există un număr de avioane furnizate de Alenia (n.r. - Compania Alenia Aeronautica din Italia). Avem în vedere ca prin alocările bugetare să onorăm facturile emise şi să şi finalizăm acest program până la numărul de avioane contractate", a mai declarat ministrul Apărării.

Mircea Duşă a venit joi la Craiova pentru a participa la şedinţa de autoevaluare a Brigăzii 2 Infanterie "Rovine" şi pentru a se întâlni cu personalul militar şi civil din unităţile din garnizoană. De asemenea, Duşa a fost prezent la discuţii şi la Consiliul Judeţean Dolj, având totodată planificate întâlniri la Primăria Craiova şi la Fabrica de Avioane.