În primul trimestru al acestui an, cheltuielile consumatorilor, care sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economică a SUA, au crescut cu 0,3%, după un avans de 3,5% în perioada octombrie-decembrie 2016. Este vorba de cea mai mică creştere a cheltuielilor de consum înregistrată după ultimul trimestru din 2009, când SUA tocmai ieşea din recesiune.

În primele trei luni ale acestui an, americanii au achiziţionat în special mai puţine automobile şi bunuri de folosinţă îndelungată. În aceste condiţii, cheltuielile de consum nu au avut decât un aport de 0,23 puncte procentuale la creşterea economică din primul trimestru. Un alt factor care a afectat creşterea economiei americane este decizia companiilor de a-şi diminua stocurile, ceea ce a amputat creşterea economică cu 0,93 puncte procentuale. Cheltuielile guvernamentale au scăzut şi ele cu 1,7%, ceea ce a diminuat 0,3 puncte procentuale creşterea economică, scrie agerpres.

Aceste performanţe slabe au fost parţial compensate de evoluţia bună a comerţului exterior, în condiţiile în care exporturile au înregistrat un avans de 5,8% în timp ce ritmul de creştere a importurilor s-a redus. De asemenea, piaţa imobiliară a înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans de 13,7% în cazul investiţiilor în rezidenţiale, iar investiţiile companiilor au înregistrat cea mai bună creştere din ultimii trei ani (9,4%).

Datele Ministerului Comerţului arată o creştere deosebită a investiţiilor în industriile minieră şi petrolieră, susţinute de măsurile adoptate de administraţia Trump. Aceasta este însă doar o estimare preliminară, Guvernul american urmând să dea publicităţii luna viitoare cea de-a doua estimare revizuită. Cu toate acestea, economiştii sunt sceptici că economia americană va ajunge la un ritm de creştere de 3-4% cât şi-a propus preşedintele Donald Trump.