Un nou val de sanctiuni s-a abatut asupra Rusiei: Statele Unite au decisa ca pentru comportamentul sau imoral al Moscovei in Ucraina trebuie sa plateasca inclusiv marile companii ale tarii, de la gigantul petrolier Rosneft si compania gazelor naturale Gazprom, la sectorul bancar. Uniunea Europeana a convenit, la randul ei, noul pachet de sanctiuni, a caror aplicare se va decide insa la sfarsitul lunii.

Oricum, hotararea Washingtonul constituie o lovitura dura, dovada in acest fiind fiind reactia burselor rusesti, care au afisat, in primele ore ale zilei de joi, o scadere de pana la 4%. Desigur, oficialii rusi s-au grabit sa iasa la rampa, incercad, cu o disperare evidenta, sa calmeze lucrurile si sa previna un dezastru.

Dar piata a ignorat toate aceste declaratii, precum si contextul in care au venit noile sanctiuni. Este vorba de decizia grupului de tari BRICS de a crea o repblica la Fondul Monetar International (FMI). In mod normal, un astfel de pas ar fi trebuit sa ofere o garantie ca economie rusa nu se va prabusi. Dar jucatorii stiu ca, de multe ori, de la vorbe la fapte drumul e lung si presarat cu numeroase obstacole.

In aceste conditii, este logic ca atentia Moscovei sa se indrepte, cu speranta, spre China. "In ultimii ani, China a devenit unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Rusiei. De aceea, impulsurile economice generate de cresterea Chinei isi sporesc insemnatatea. Rusia incepe sa castige mai mult de pe urma cresterii economice a Chinei, dar in acelasi timp Rusia poate pierde mult, daca ritmul incetineste", a comentat, in acest sens, economistul sef al Deutsche Bank in Rusia, Iaroslav Lisovolik.

Completand spusele colegului de breasla, Vladimir TIhomirov, de la firma de consultanta Otkrytie, a aratat ca scaderea din ultimele zile a pretului la petrol pe fondul ultimelor date statistice din China, marcheaza, de fapt, stabilizarea pietei. "Pentru Rusia, acest lucru are o importanta directa, atat pentru exportatori, cat si pentru veniturile bugetare. Dar o astfel de conexiune poate avea inclusiv concecinte negative pentru Rusia, in cazul in care prognozele investitorilor in privinta economiei Chinei se dovedesc gresite".

Analizand, pe de alta parte, efectul noilor sanctiuni ale SUA, Tihomrov este de parere ca, in cazul bancii VEB, "care activeaza, in special pe piata interna, institutia va intampina greutati numai daca va incerca sa imprumute din afara, unde, pentru ea, costurile vor fi mai ridicate. "Este de la sine inteles ca pana si bancile tarilor care nu au introdus sanctiuni, vor majora primele de risc", a explicat analistul.

In opinia expertului, marea problema o constituie faptul ca pietele asiatice, acolo unde spera sa gaseasca Rusia gura de oxigen atat de necesara pentru a se mentine pe linia de plutire, "sunt destul de inchise. Ele deservesc, in principal emitenti asiatici, mai ales chinezi. Nu prea mai gasesti numerar liber pentru companiile rusesti", a concluzionat Tihomirov.