Instituţia vrea să achiziţioneze 2 chioşcuri  pentru comercializarea de flori, unul cu 9 module, respectiv unul cu 3 module. Suma alocală din fonduri bugetare pentru această achiziţie este de 791.877 lei (TVA inclus).  Cele două chioşcuri trebuie livrate în 2 luni de la încheierea contractului iar câştigătorul trebuie să aibă un istoric în livrarea de astfel de produse.

Primăria Cluj Napoca nu este la prima achiziţie de acest fel.

În vară,conducerea oraşului a luat decizia ca vechile standuri ale vânzătorilor  să fie  înlocuite cu chioșcuri moderne. Modelul acestora a fost aprobat de Comisia de urbanism și de cea de estetică urbană, ele vor fi achiziţionate de Primărie și apoi închiriate comercianților. 

Iniţial, Emil Boc a anunţat că aceste chioşcuri vor fi confecţionate de către oamenii specializaţi din cadrul Primăriei.