Ministerul Finanţelor Publice anunţa, în 26 iulie, că valoarea titlurilor de stat cumpărate de populaţie, până la momentul respectiv, a depăşit 520 de milioane de lei, volumul total de subscriere fiind de cinci ori mai mare decât valoarea anunţată, în timp ce numărul cumpărătorilor a ajuns la 14.000.

Oferta s-a derulat în perioada 11-29 iulie, dobânda fiind de 2,15% pe an. Titlurile au scadenţa în 2018, valoarea nominală fiind de 100 de lei. O singură persoană a putut achiziţiona cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100.000 de lei. Veniturile generate de deţinerea titlurilor de stat nu sunt impozitate.

La scadenţă, Ministerul Finanţelor Publice va organiza o loterie aniversară prin care 100 de persoane fizice, deţinători de titluri de stat ale emisiunii aniversare, vor câştiga premii de 1.000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deţinute.

Bursa de Valori Bucureşti administrează pieţe de acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, şi furnizează o gamă variată de servicii participanţilor la pieţele financiare. Bursa de Valori Bucureşti este o companie listată pe propria piaţă din 2010.