El a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă ţinută la Luxor împreună cu predecesorul său Mamdouh al-Damati, destituit în urmă cu o săptămână în cadrul unei remanieri guvernamentale. La mijlocul lunii martie,acesta crease o mare aşteptare declarând că la 1 aprilie se vor comunica rezultatele definitive ale scanărilor realizate în mormânt, care ar putea reprezenta ''descoperirea secolului al XXI-lea" referitoare la Egiptul antic.

La acea dată, după efectuarea a două analize cu scanere foarte sofisticate ale pereţilor mormântului, el era "90% convins" că aceasta ascunde două camere necunoscute încă, cu "materiale metalice şi organice", precizeaza agerpres.

O a treia analiză a fost realizată joi seară. "Un al patrulea test de scanare", cu o tehnologie diferită, "se va desfăşura la sfârşitul lunii aprilie, înaintea deschiderii unei dezbateri internaţionale în 8 mai", la Cairo, organizate în cadrul unei conferinţe la care vor participa experţi din toată lumea, a anunţat vineri noul ministru, Khaled al-Anani, în faţa a circa 30 de ziarişti şi peste zece echipe ale unor televiziuni străine, oarecum dezamăgiţi.

"Trebuie să testăm şi iar să testăm şi abia apoi să confirmăm şi să ne revizuim poziţiile. Deocamdată nu avem certitudini", a menţionat Anani, delimitându-se astfel de entuziastul său predecesor, al cărui anunţ făcut la jumătatea lunii martie întărea teza egiptologului britanic Nicholas Reeves.

Reeves, care s-a aflat vineri alături de Anani şi Damati, consideră că una dintre cele două camere este hipogeul (mormânt subteran în arheologie - n.r.) reginei Nefertiti, de o frumuseţe legendară, care a exercitat un rol politic şi religios esenţial în urmă cu peste 3.300 de ani, alături de soţul ei, faraonul Akhenaton, tatăl lui Tutankamon. A doua cameră ar putea fi o sală de depozitare, care ar data din perioada lui Tutankamon. Damati şi unii arheologi sunt însă de părere că ar fi vorba mai degrabă de mormântul unei alte soţii, mai puţin importante, a lui Akhenaton.