Miniştrii de Finanţe ai statelor din zona euro au aprobat eliberarea unei tranşe de 34,4 miliarde de euro pentru Grecia, amânată din iunie, iar banii vor ajunge la statul elen începând de săptămâna următoare, potrivit publicaţiei britanice The Guardian, citata de Mediafax.

"Aceasta a fost cea mai scurtă şedinţă Eurogroup de până acum", a declarat şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, după ce miniştrii au aprobat rapid fondurile pentru Grecia.

Decizia de eliberare a fondurilor va deschide calea unei reveniri a încrederii în privinţa creşterii economice şi înfinţării de locuri de muncă pentru greci, a afirmat comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn.

Totalul fondurilor pe care statul elen urmează să încaseze până în martie anul următor, inclusiv cele 34,4 miliarde de euro din decembrie, se ridică la peste 49 miliarde de euro.

Tranşa din iunie a fost amânată în contextul incertitudinilor cauzate de repetarea alegerilor anticipate pentru parlament. Incertitudiunea politică a agravat situaţia economică a Greciei, aflată în al cincilea an de recesiune, dar şi îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de creditorii externi pentru împrumuturi.