Cunoscut în Nepal sub numele de Sagarmatha şi în regiunea Tibetului drept Chomolungma, acest vârf muntos s-a mişcat cu o viteză medie de patru centimetri pe an şi s-a înălţat într-un ritm de 0,3 centimetri anual în intervalul 2005-2015, potrivit Administraţiei Naţionale de Cartografie şi Informaţii Geologice din China, care a început să controleze aceste evoluţii în urmă cu un deceniu.

Cercetătorii au constatat, totodată, că devastatorul cutremur cu magnitudine de 7,8 înregistrat în Nepal la 25 aprilie a generat o schimbare cu trei centimetri a poziţiei Everestului către sud-vest, altitudinea muntelui nefiind însă afectată.

Toate aceste schimbări ale Everestului sunt explicate de specialişti prin situarea sa în zona de contact a două plăci tectonice - cea indiană şi cea continentală -, a căror deplasări frecvente generează şi seisme foarte puternice. Schimbările geografice pe care le produc aceste fricţiuni dintre plăcile tectonice au o considerabilă influenţă asupra climei şi a mediului înconjurător din partea de sud-est a Asiei, sunt de părere experţii chinezi, relateaza agerpres.