Potrivit Facebook, peste 450 milioane de persoane vizitează deja grupurile de vânzări şi cumpărări, pentru a tranzacţiona o gamă largă de obiecte de la maşini la articole de îmbrăcăminte pentru bebeluşi, iar noua secţiune va facilita aceste tranzacţii.

Facebook a precizat că noul serviciu va fi disponibil pentru orice persoană cu vârsta de peste 18 ani din SUA, Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă prin intermediul unei aplicaţii pentru iPhone şi Android care va fi disponibilă pentru dispozitive mobile. În lunile următoare va fi disponibilă şi o versiune pentru desktop.

Prin noua platformă, Facebook vrea să concureze cu grupul de comerţ online eBay şi site-ul de vânzări între persoane particulare Craigslist, scrie agerpres.