Potrivit acestuia, un vagon are 13 tone, iar preţul obţinut pe o tonă de fier vechi este în jur de 200 de euro. În condiţiile în care CFR Marfă are aproximativ 40.000 de vagoane, din care 25.000 funcţionale, nu se pot obţine din vânzarea de fier vechi mai mulţi bani decât ar costa compania.

În plus, ministrul susţine că un acţionar care are 49% din acţiuni, respectiv statul, poate opri eventualele abuzuri care s-ar produce în cazul CFR Marfă. O posibilitate ar fi includerea unor clauze speciale în contractul de privatizare.

"Când ai 49% din acţiuni poţi opri abuzurile. Nu se poate lua decizia ca o firmă să fie vândută la fier vechi pentru că vrea 51% din acţionariat'', a spus Fenechiu.

Şeful de la Transporturi a subliniat că, în cazul privatizării CFR Marfă, au fost puse ''criterii nemaiîntâlnite, exagerat de mari" pentru a nu permite "o privatizare de show".

"Sunt condiţii care nu au permis o privatizare de show, care nu au permis ca la această licitaţie să se prezinte oameni sau companii neserioase. Sunt condiţii care au făcut să se prezinte doar companii cu experienţă în domeniu, care sunt în stare să vină cu o scrisoare de confort de 180 de milioane de euro în spate, care sunt în stare să aducă o garanţie bancară de 10 milioane de euro doar pentru participarea la faza a doua a procedurii, companii care sunt obligate să aibă o cifră de afaceri mare în spate şi activitate relevantă în domeniu", a precizat Fenechiu.

Procedura de deschidere a plicurilor cu documentele de participare pentru achiziţionarea a 51% din acţiunile CFR Marfă a avut loc joi, la ora 11.00, la sediul Ministerului Transporturilor, iar verificarea şi analizarea acestora va fi realizată până în data de 15 mai, ora 12.00, când se va întocmi lista investitorilor precalificaţi să participe, în continuare, la procesul de privatizare a CFR Marfă.

Potrivit Ministerului Transporturilor, companiile care au depus oferte până la expirarea termenului limită, respectiv până miercuri, 8 mai 2013, pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni (51%) din acţiunile Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă sunt OmniTRAX Inc. (SUA), Grup Feroviar Român (GFR) şi Asocierea SC Transferoviar Grup S.A. şi Donau-Finanz GMBH.

Privatizarea CFR Marfă se va realiza printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Pentru a participa la negocierea pe bază de oferte preliminare şi neangajante, potenţialii cumpărători înscrişi pe lista scurtă vor depune la sediul ministerului, în plic sigilat, cel mai târziu până în data de 27 mai 2013, ora 16.00, oferta preliminară şi neangajantă şi comentariile potenţialilor cumpărători înscrişi pe lista scurtă asupra proiectului de contract de vânzare/cumpărare de acţiuni inclus în dosarul de prezentare.

Începând din 28 mai, Comisia de privatizare va purta negocieri cu fiecare ofertant aflat pe lista scurtă, pe baza unei planificări ce se va afişa la sediul MT.

Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, documentele trebuie depuse de potenţialii cumpărători până cel târziu în data de 19 iunie, ora 12.00, acest termen fiind de decădere, iar în data de 20 iunie, ora 11.00, la sediul ministerului, Comisia de privatizare va deschide plicurile depuse de ofertanţii prezenţi şi va stabili câştigătorul licitaţiei.

Preţul de pornire al licitaţiei pentru 51% din acţiunile CFR Marfă este de aproape 800 de milioane de lei, iar dosarul de prezentare poate fi achiziţionat contra sumei de 10.000 de euro sau echivalent în lei.