Contractul dintre gigantul rus Gazprom şi Republica Moldova pentru furnizare de gaze naturale va fi prelungit cu un an, a anunţat premierul Vlad Filat, relatează Kyiv Post în ediţia electronică, informeaza Mediafax.

Republica "Moldova nu are timpul şi oportunitatea să semneze un nou contract înainte de sfârşitul lui 2012", a declarat premierul moldovean. "Astfel, s-a convenit o prelungire a vechiului contract, aflat în vigoare în prezent. Am prezentat o singură condiţie de principiu, ca acesta să fie prelungit pentru cel puţin un an", a continuat Filat, notând că această prelungire a fost obţinută la 16 noiembrie.

Potrivit ziarului ucrainean, Republica Moldova nu a semnat un nou contract cu Gazprom pentru furnizarea de gaze naturale, din cauza pachetelor energetice ale Uniunii Europene (UE). Importurile sale sunt efectuate în baza prelungirii unui contract mai vechi, care a expirat la 31 decembrie anul trecut. În prezent, preţul gazelor livrate Republicii Moldova este de 380 de dolari pe mia de metri cubi.

Ţara este obligată să întrunească, la nivel legislativ, cerinţele Pachetului Energetic 2 al UE. Cu scopul de a simplifica negocierile privind semnarea unui contract cu Gazprom, Comisia Europeană (CE) a oferit acestei foste republici sovietice posibilitatea să introducă standardele Pachetului Energetic 3 în perioada 2017-2020, precizează publicaţia.

"Noul contract trebuie să fie diferit de cel vechi. Trebuie să rezolvăm livrările pe malurile drept şi stâng al Nistrului, să tăiem nodul datoriilor istorice, să facem curăţenie la întreprinderea JSC Moldova Gaz şi să-i oferim oportunitatea să se dezvolte", a declarat Filat.

Datoria Republicii Moldova faţă de Gazprom, cu tot cu penalităţi, este de aproximativ 500 de milioane de dolari, dar dacă este luată în calcul şi datoria acumulată de regiunea separatistă moldoveană Transnistria, totalul se ridică la aproape patru miliarde de dolari, sumă care reprezintă mai mult de jumătate din PIB-ul moldovean, de 6,8 miliarde de dolari, potrivit Kyiv Post.