La rândul său, organizaţia German Committee on East European Economic Relations a apreciat că noile sancţiuni americane împotriva Rusiei par destinate să stimuleze exporturile energetice americane în Europa. La o conferinţă de presă organizată la Berlin, German Committee on East European Economic Relations a apreciat că ar trebui păstrată opţiunea unor contra-sancţiuni europene vizând SUA, dacă firmele europene vor fi afectate.

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat, marţi, aproape în unanimitate, noi sancţiuni împotriva Rusiei, un proiect care provoacă indignarea Moscovei, dar şi a Europei, deoarece acesta ar permite să fie sancţionate companii europene.

Mai multe ţări europene, mai ales Germania, sunt nemulţumite, pentru că legea ar da preşedintelui Donald Trump posibilitatea de sancţionare a companiilor care lucrează la conductele venind din Rusia, de exemplu prin limitarea accesului lor la băncile americane sau prin excluderea de pe piaţa publică din Statele Unite.

Comisia Europeană a promis, miercuri, "să reacţioneze în mod corespunzător în câteva zile", dacă îngrijorările sale nu sunt luate suficient în considerare, scrie agerpres.