De asemenea Fitch a înrăutăţit perspectiva de creştere a economiei regatului Unit în 2017 şi 2018 la 0,9% pentru ambii ani, de la estimarea precedentă de 2%.

Anterior, Marea Britanie şi-a pierdut ratingul de top "AAA" atribuit de agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's, care l-a revizuit în scădere, cu două trepte (la "AA") şi a avertizat că ar putea urma alte retrogradări. S&P a avertizat că firmele financiare, în special cele străine, ar putea căuta alte destinaţii de investiţii după Brexit.

Prima care a penalizat nota Marii Britanii a fost agentia Moody's, care a înrăutăţit, vineri, perspectiva atribuită ratingului suveran al Regatului Unit, de la "stabil" la "negativ" din cauza incertitudinilor generate de votul pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

Protejarea ratingului suveran al Marii Britanii a fost prioritatea anunţată de Guvernul conservator atunci când a venit la putere, în 2010, mentioneaza agerpres.