FMI urmează să publice, la începutul lui octombrie, o nouă versiune revizuită a perspectivelor economiei mondiale (World Economic Outlook). O nouă retrogradare ar fi cea de a şasea reducere consecutivă din ultimele 18 luni. În iulie a acestui an, citând incertitudinea globală provocată de referendumul din Marea Britanie, FMI şi-a redus estimările privind avansul înregistrat de economia mondială la 3,1% în 2016 şi la 3,4% în 2017, în ambele cazuri fiind vorba de o reducere cu 0,1 puncte procentuale faţă de estimările din luna aprilie.

Într-un recent interviu, Lagarde a subliniat că liderii G20 trebuie să facă mai mult pentru a stimula cererea, a susţine schimburile comerciale şi a combate inegalitatea. În plus, deşi unele ameninţări majore la adresa economiei mondiale nu s-au materializat, precum o recesiune declanşată de votul la referendumul din Marea Britanie sau prăbuşirea economiei chineze, Lagarde a apreciat că imaginea de ansamblu este acea a unei creşteri care încetineşte uşor, fragilă, slabă şi care nu este alimentată de comerţ.

"Atunci când ne uităm cu atenţie la perspectivele de creştere economică, la potenţialul de creştere, la productivitate, nu vedem semnale foarte bune şi probabil ne vom revizui în jos prognozele noastre pentru 2016", a spus Christine Lagarde.

Directorul FMI a adăugat că le va spune liderilor G20 prezenţi duminică şi luni la Hangzhou, China, că noi reduceri ale potenţialului de creştere precum şi noi obstacole în calea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor ar afecta toate acestea. Lagarde a precizat că persoanele afectate de schimburi comerciale şi inovaţie trebuie ajutate de politici care să le permită să dobândească noi aptitudini şi mobilitatea locului de muncă. "Aceasta este ceva de care trebuie să fie îngrijorate toate ţările şi toate guvernele", a subliniat directorul general al FMI.

În luna aprilie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, până la 4,2% estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, de la 3,9% cât estima în luna octombrie a anului trecut, aminteste agerpres.