În raportul său anual cu privire la zona euro, FMI estimează că inflaţia în zona euro va ajunge la 1,6% în acest an, urmând să încetinească la 1,5% în 2018, sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE. Conform acestor estimări, FMI pare mai optimist, chiar decât BCE, care în ultimele sale prognoze miza pe o inflaţie de 1,5% în acest an şi 1,3% în 2018.

"Costurile unei lungi perioade de ratare a ţintei de inflaţie continuă să le depăşească pe cele ale unei depăşiri temporare. În consecinţă, solicitările vizând încheierea politicii monetare relaxante sunt premature", a apreciat FMI, scrie agerpres.

Pentru a ajuta la revenirea inflaţiei, FMI recomandă Germaniei şi altor ţări din zona euro care înregistrează o creştere economică solidă să ia măsuri spre o creştere robustă a salariilor şi preţurilor. În plus, Germania, cea mai mare economie din zona euro, ar trebui să majoreze investiţiile publice, o măsură care ar stimula creşterea şi reformele structurale în ţările mai slabe din zona euro, precum Italia.

Anterior, FMI şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere pentru zona euro la 1,9% în acest an şi la 1,7% pentru 2018.

În pofida îmbunătăţirii estimărilor, FMI avertizează că zona euro se confruntă în continuare cu vulnerabilităţi, în special în sectorul bancar. În acest sens, Fondul a cerut urgentarea procedurilor pentru scoaterea creditelor neperformante din bilanţurile băncilor. De asemenea, FMI a recomandat stabilirea unor ţinte ambiţioase de reducere a creditelor neperformante şi o abordare fermă cu privire la închiderea băncilor cu probleme. Tot pentru a consolida sectorul bancar din zona euro şi stabilitatea sa financiară, FMI a recomandat înfiinţarea unei scheme comune de garantare a depozitelor la nivelul UE şi înfiinţarea unei capacităţi fiscale la nivelul blocului, care ar ajuta la contracararea viitoarelor şocuri.