Astfel, pe ordinea de zi a fost adăugat următorul punct: "Aprobarea repartizării profitului net al exerciţiului financiar 2015 pe destinaţii, aprobarea valorii totale a dividendelor brute în valoare de 138.384.622 lei, a valorii dividendului brut pe acţiune în valoare de 0,4589660526/acţiune, a datei plăţii dividendelor, respectiv data de 28.06.2016 şi a modalităţii de plată potrivit notei transmise de către Fondul Proprietatea SA".

Anul trecut, Nuclearelectrica a obţinut un profit net de 149,8 milioane de lei, potrivit datelor raportate Bursei de Valori Bucureşti, astfel că solicitarea Fondului Proprietatea înseamnă, practic, acordarea de dividende în valoare de 92,3% din profit. Iniţial, Consiliul de Administraţie al companiei a propus acordarea de dividende în valoare de 99,4 milioane de lei, respectiv 66,3% din profitul net.

Societatea Naţională Nuclearelectrica a obţinut, în 2015, un profit net în valoare de 149,84 milioane lei, în creştere cu 13% faţă de profitul net de 133,06 milioane lei înregistrat în anul 2014, precum şi un rezultat global total de 154,45 milioane de lei. EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozitare, depreciere şi amortizare) a crescut cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 601,08 milioane lei.

Veniturile societăţii au totalizat 1,74 miliarde de lei, din care 1,67 miliarde de lei venituri din vânzarea energiei electrice şi 75,24 milioane lei venituri din transportul energiei. Acţionarul majoritar al companiei este statul român, care deţine o participaţie de 82,49% din totalul acţiunilor, în timp ce Fondul Proprietatea deţine 9,09% din titluri, mentioneaza agerpres.