„Respectiva structură constă în construirea unei clădiri de birouri cu trei etaje, în care îşi vor putea desfăşura activitatea diferite societăţi, parcelarea terenului – pentru a pune la dispoziţia investitorilor infrastructura necesară dezvoltării afacerilor şi amenajarea unor spaţii verzi. Din valoarea totală a proiectului, suma de 37.978.001,28 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. Demararea lucrărilor va putea fi făcută imediat după organizarea licitaţiei, care va avea loc peste 45 de zile, iar în urma implementării acestui proiect, sperăm să fie create peste 70 de noi locuri de muncă“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara, citat de Mesagerul Hunedorean