Fondurile locale de investiţii administrau plasamente în valoare de 1,989 miliarde euro, la 31 decembrie 2012, creştere anuală de 29,9 la sută, au anunţat, vineri, reprezentanţi ai Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România. 

În luna decembrie 2012, creşterea a fost de 1,8 la sută.

Activele nete ale fondurilor străine distribuite în România totalizau, la 31 decembrie 2012, 316,5 milioane euro, mai mult cu 6,7 la sută, faţă de 30 noiembrie 2012. Faţă de 31 decembrie 2011, aprecierea a fost de 16,8 la sută.

În luna decembrie 2012, volumul activelor nete deţinute de cele 21 de fonduri închise s-au apreciat cu 1,9 la sută, atingând la finele lunii valoarea de 416,4 milioane lei (94 milioane euro).

Fondurile închise de investiţii au un număr fix de unităţi de fond, nu emit continuu unităţi de fond investitorilor şi nici nu răscumpără unităţi de fond de la cei care vor să vândă. Unităţile de fond pot fi vândute sau cumpărate printr-un broker.

Subscrierile nete înregistrate în decembrie au depăşit 27 milioane euro, faţă de 12 milioane euro, în noiembrie.

Structura fondurilor administrate local arată un procent de 49,6 sută fonduri de obligaţiuni, 42,5 fonduri monetare, 5 la sută fonduri de acţiuni, 2,6 la sută, fonduri diversificate.

Piaţa este dominată de ERSTE Asset Management, cu active nete de 3,756 miliarde lei şi o cotă de piaţă de 37,28 la sută, urmat de Raiffeisen Asset Management, cu active de 3,370 miliarde lei şi cotă de piaţă de 33,45 la sută, ING Asset Management Bucureşti, cu 1,266 miliarde lei şi cotă de piaţă de 12,56 la sută.